Versuri sub flori de tei - poeziile altor autori

M-am inspirat
Din toate izvoarele care s-au pierdut
Încă înainte de nașterea mea.

Marea, în jur, uleioasă și rece.
Luna, scăzută la jumătate.
Pustietate, singurătate.
Alge, complice, vrând să mă lege.

Mă bate gândul să renunț pe față
La toată rătăcirea prin povești
Și să accept un drum de suprafață
Spre țărmul sigur, unde știu că ești.

Oameni, treziți-vă!
Reptila beznei poate fi înjunghiată, guzganul somnului poate fi omorât,
pomul tristeții poate fi tăiat din rădăcină;
cameleonul minciunii poate fi alungat,

N-avem cui să-i cerem voie să cântăm pe dacii liberi,
Nu există comitete cu caracter mondial,
Ca să aibă-n atribuții a cânta pe dacii liberi,
Noi din noi și-a noastră fire îi cântăm pe dacii liberi,

Cât om fi toţi în unire
Nu ne frică de peire
Nici de ura ce dezbină.
Nici de sabia străină,

Măr domnesc, Mărie bună,
Maica Domnului și mie,
Crin de liniște și humă,
Lacrimă și liturghie,

Cum valurile ne-ncetat
De țărm se bat rebele,
La fel de fruntea ta se bat
Și gândurile mele.

„Domnule Nichita, astea-s nichitisme,
Cum să te dai morții la cincizeci de ani,
Când e cea mai dulce viață și, se știe,
Necuvântul „moarte” nu face doi bani.

Timpul se strânsese într-un singur punct,
soarele și planetele erau răzlețe amprente,
piatra era o amprentă de timp,
amprentele lăsate pe geam de mâna mea