Vasile Conta (n. 15 noiembrie 1845, com. Ghindăoani, județul Neamț; d. 22 aprilie 1882, Iași) a fost filozof, scriitor, ministru român.S-a născut în satul Ghindăoani, comuna Bălțătești, județul Neamț, descendent al unei familii de preoți. Străbunii săi erau preoți de cel puțin trei generații, ceea ce înseamnă că nu puteau fi armeni, cum a susținut armeanul Octav Minar, un editor al operelor lui Conta, întrucît pe vremea aceea puteau fi preoțiți numai ortodocșii care erau născuți din părinți ortodocși.Urmează cursurile Școlii primare de la Tg. Neamț, unde îl are coleg pe Ion Creangă, iar mai apoi Academia Mihăileană sau Gimnaziul Central din Iași, unde va lua bacalaureatul abia în 1868. În 1862, întrerupe studiile și î... - [citeşte toată biografia]
1874 -S-a născut politicianul Herbert Hoover, al 31 - lea preşedinte al SUA (1929 - 1933); iniţiatorul mai multor acţiuni umanitare şi de prim ajutor în primul şi al doilea război mondial (m.20.10.1964).
1500 -Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a dăruit mănăstirii Putna, marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de o valoare deosebită. În colţurile lucrării sunt portretele votive ale lui Ştefan şi al Mariei Voichiţa.
Distribuie acest autor: