Versuri sub flori de tei - poeziile altor autori

Mergea uitat de Dumnezeu
Un tren prin Bărăgan. Nici eu,
În tren fiind, nu mai știam,
Mergând așa, de ce mergeam?

Pentru cei de un nume,
pentru asupra rostire,
pentru gândul nostru
de la a fi,

Pe lângă casa Iancului, pe lângă
gorunul cu măduva scursă-n pământ,
noaptea-ziua cântă pasărea nătângă
și azvârle toga penelor în vânt.

Ziua decolorându-se, noaptea apare,
așa cum noaptea pălind, devine zi.
Această maree a culorilor e o-ntâmplare
din care cineva poate orbi.

E toamnă, Clara, și e ceață-n lume,
Și prea târziu neliniște-n priviri,
Și nicio mare nu mai are nume
Fără legenda tristelor iubiri.

Mi-am așternut un braț de fân în umbra,
Mai sclipitoare decât lumina, a frunzelor galbene
Așezate-ntre mine și soare pe crengile nucului
Devenite golașe și firave în atâta văzduh.

Ciorchinii grei cu miezul dulce
Atârnă doldora prin vii
Sub teascuri așteptând să-și culce
Mareea sevei purpurii.

Lună până-n suflet, lună…
Și ți-i jale și ți-i dor.
Ce-a sunat azi nu mai sună.
Simți cât ești de trecător

E toamnă iar și-abea de-o văd
Cum tulbură canoane —
Cu zgomot surd pe caldarâm
Cad și se sparg castane.

Deie-mi toată toamna
Prăduiții pruni
Lașități polare
Sâmburi goi și bruni