Poezii despre Viaţă:

Când viața mă trezește și tot ea mă îngheață,
Culeg din ceruri vise și-n tine simt trăire,
Să regăsesc o dată pierduta strălucire,
Furându-ți clipa albă ce încă îmi dă viață.

Vino
mi-e dor de privirea
unde nu se tulbură apele niciodată
și nu curg înainte niciodată.

Stă scris în blânda putere a răbdării
că-i un copil cu-nsângerați genunchi.
Să vrea el milă?
Poate vreun alfabet vizionar al sentimentelor dublate

Motto: Când devine real un vis?
Când poți să-l visezi cu ochii deschiși.

Pe-acest pământ, ce-și spune-n sine "eu",

”Lacul codrilor albastru”
Fură lunii crinolina,
Spre luceafărul sihastru
Sălcii își rotesc tulpina.

Dacă îmi dai un an și o vară să-mi clădesc un viitor,
Tot n-aș ști să fug de mine și de teama c-am să mor.
Aș încetini doar ritmul, refuzând să-ți fiu actor
Într-o piesă ce se joacă într-un sens în care mor.

Visez sau merg cu pasul absent
întrebarea stă suspendată deasupra mea
nu știu încă lumea se sfărâmă sau
părți din mine rămân pe undeva.

Totul este poezie
...
Ce văd eu în lume nu contează, oricum lumea nu are grija mea, deasupra ei, umbrele veghează și arar din beznă, apare câte-o stea. Văd umbrele care stau la pândă și seamănă cu niște guri deschise deasupra celor pregătiți să-și vândă sufletele pentru cele interzise. Deși le știu, nu le iau în seamă și prefer să-mi văd de treaba mea în lumea care-mi pare-o dioramă cu pereții groși, din sticlă grea. Eu nu-i sunt lumii nicidecum povară, am venit aici să-mi duc o cruce pe care-o duc cum pot și o voi duce cu demnitate, chiar de-o să mă doară. Și-am început să văd crâmpeie de lumină, dincolo de bezna grea și-apăsătoare străpungând cumva groasa-ntunecare, văzând o altă lume, mirifică, divină, acea lume albastră a viselor târzii de unde-am coborât și-am devenit copii, lume ce-o purtăm în sufletele noastre, născută-n Cartea nopților albastre. Iar ce văd eu în lume nu contează, oricum destinul pe toate le așează să fie totul așa cum trebuie să fie, pentru că totul este numai poezie.

Codrul tău se-nalță, prin hornul casei mele
Se-nalță lângă tine, ştiu că nu de dor
Sătul să văd, "luciafăru" in bere
Şi țara dezbrăcată de datini și de port

Port o cămașă care ar fi putut fi a ta,
o cămașă ce are o palmă
care se plimbă de-a lungul liniei vieții,
pe care scriu ca pe o hârtie