Poezii despre Viaţă:

Când ne pleacă părinții într-o lume de vise
Și în urma lor lasă toate ușile "nchise,
Tu, copile ce plângi, ia aminte ce spun:
Nu lăsa munca lor să devină un scrum.

Ai dreptate!
Chemarea aceasta e ca o călătorie în Tibet,
în care ne-am regăsit îndoiala și lumina
camuflând în tăcere izvoare mitice.

În ziua-n care Noaptea a refuzat să plece,
Dorindu-se stăpână, voind fărădelege,
M-am ridicat pe stele până la Carul Mare,
Pornind apoi cu dânsul în goană către Soare.

zeul
sub mâlul absențelor,
tânjește după o zi cu soare...
coasa privirii-nfometată

Motto: "Tu ai un fel de paradis al tău"

Cândva, cu ochii închiși, te văzusem icoană
sau te voisem icoană, nu știu exact.

punctul forte al clipei
e acela care nu-și aparține
e cel care dăruiește înțelesul că "este"

Îți amintești iubito,
Deșertul nesfârșit,
Pe drumul numai dune
De-nșelător nisip?

Întâlnire
Te-am privit și am știut dintr-o îmbrăcare a aerului în posibilități
că timpul se va deșira în fața noastră cu un covor roșu,
pe care vom păși cu tălpile goale și cu inimile,

Was ich bin, das zeig’ ich nicht.
Ein Schatten tanzt im Morgenlicht.
Was ich brauch’, das nehm’ ich mir.
Ein leiser Schmerz, ein wildes Tier.

luna-i-nțetoșată;
aidoma
unor diafane egrete,
norii-s răsfirați pritre ramuri.