Poezii despre Viaţă:

Metoda ”surf”
...
Parvenitu-i bun strateg,
Știe nativ cum să se poarte,

Șfanț cu șfanț
plătesc existența mea pe acest pământ
și mă sfârșesc complet,
încercând să-mi răscumpăr viața.

Astăzi blocurile se uită spre cer,
Aproape mândre,ca pe vremuri,
Își încolăcesc priviri sclipitoare
Și se cheamă pe nume.

O, Timpule, ce crud ai frânt lumina
Acelora ce-și pun pe ochi coroane –
Ruine care-și născocesc grădina
Ridicolă, a unor vremuri vane,

Paradigmă

Să cobor? Să urc? Am de ales?
Mă fulgeră un gând

Când orizontul s-a prăbușit peste pleoape
și greutatea lumii ți-a frânt încheietura,
lăsând palmele să atârne a neputință;
când privirea s-a scurs în pământ ca o ceară topită

"Picătură în lac
un singur strop de vin
și soarele se stinge"
Pișcătură de cabernet,

Cuvintele-s alaiuri prea puține,
Să-ntâmpine-ntrebări răscolitoare,
Pe unde,-n duh, dumnezeescul moare,
Pentru-a renaște în tăceri divine.

De la balustrada unui foaier
Încins cu cămașă de catifea și cu aur la guler,
Mândru în piept și ochii scânteie de stea,
Fiul unui boier, cu ochii spre în jos, stătea.

Regretul nu sângerează,
nu are margini tăioase pe care să le pansezi;
e doar o greutate mută instalată în centrul pieptului,
acolo unde aerul refuză să mai devină suflare.