Poezii despre Viaţă:

Duhul Vieții

De-aș fi-ntrebat ce viață am avut
N-aș îndrăzni să spun că mi-a fost greu,

Mă cheamă pământul,un val de tăcere
Se aude sfarsitul,vietii mele vreme
Tineretea s-a dus,demult prea devreme
Sperenta n-a pierit,moare cu mine

Când amintirile mă-îneacă,
Speranța unei stele, încă
Din noaptea palidă răsare...
Se bate miezul nopții, oare?

Neagră mi-e viața și soarta blestemată
Mi s-a dus si tinerețea,cât ai clipi s-a dus speranta
Pană unde sa ma duc,sa ma intorc la mine
Eu m-am pierdut in suparari,in dezamagiri si jele

Sloiuri reci şi chiciuri grele,
Necuprinsul îl îmbracă,
Argintul topit din stele
Se preface-n promoroacă.

Viața nu îți dă dovezi,
E un joc pe-o singură carte,
Dacă vrei s-ajungi departe,
În teorii să nu te pierzi!

Nu-i totuna

Întrebat ce-am făcut în viața mea,
Voi spune simplu: ce-am putut,

Aleargă peste ape fericiri albastre
În zborul lor de-argint nimic nu le atinge
Şi sorb în nemurirea lor de păcătoase astre
Venin; otravă ce-o inimă o stinge…

Atunci când pleci spre libertate
Să nu uiți că artistul poate
Să inventeze scena vieții
Spărgând zâmbind tăria gheții.

Fiecare dintre noi este-un actor

Totul în jurul nostru-i doar decor
Dar ce trăim noi este de fapt real,