Poezii despre Viaţă:

Mă suflete, tâlhar de primăveri,
De azurii migdale şi tării
Întoarce şi tu coarda pe averi
Şi te ridică’n sure clădării.

Se- așterne iarna pe hârtie
Nici un cuvânt nu vrea să- învie
Căci inspirația e moartă,
Impasul e lacăt pe poartă.

Şi, Doamne, eu fui pe aici.
În ţara cu luceferii înalţi,
Văzui catapetesme cum ridici
Şi floarea cu parfumuri cum înalţi.

Zicea că fusese nevasta lui în altă viață,
dar perechea din ecran
s-a pierdut printre blocurile turn.
O urmărea pe harta înserării,

Gingaş întâi, un ger îmi creşte’n oase
O iarnă rea, cu-aromă plumburie.
Din piscuri mari de piatră şi trufie
Mă râd, bălane, stele somnoroase.

Soare veşted, soare vechi
Cât o palmă de înalt,
Îl iau plopii de urechi
Fără scară, fără salt.

A trecut pe stradă timpul
Și s-a dat în lături vântul
Ca să nu îi stea în cale
De la treburile sale.

Cules din mituri, însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriaşa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m’ai primit.

E-o viaţă, mai vânătă, mai stinsă
În burgul vechi de care îmi legai
Adolescenţa mea trudită şi învinsă –
Năvod de stele, vis şi putregai.

Suntem gemeni de lumină, suflete neîmpăcate
Viaţa noastră poartă-o vină, pulberi roz, însângerate
Porunci grele-ţi lasă ochiu'-ngălbenit de-atâta soare
Împreună luăm ghiocu' să ne spulbere în mare