Când orizontul s-a prăbușit peste pleoape
și greutatea lumii ți-a frânt încheietura,
lăsând palmele să atârne a neputință;
când privirea s-a scurs în pământ ca o ceară topită
și clepsidra s-a spart, lăsând timpul să tacă...
Ai vrea să te înalți, un titan doborât,
dar carnea ți-e fum și oasele abur,
nu ești decât aer captiv într-o haină de lut,
fantomă rătăcită prin ruinele propriului nume.
Cauți,
în secunda asta de paralizie,
un sens în care să te înfășori,
să-ți aduni cioburile tăioase
aruncate prin ungherele minții,
construindu-te om.
În liniștea asta de mormânt și geneză,
două forțe pulsează-n eter,
împletite ca iedera pe un zid nevăzut,
lucide, tăioase, supreme:
spaima de moarte ce cască abisul
și foamea — nebuna iubire de viață.
Ele te smulg din neant cu funii de gânduri,
te trag din adâncuri de sine spre mal,
către o lumină străveche și totuși nouă,
pe care, tremurând, începi s-o înveți,
să o respiri,
să o fii.
O veveriţă poate sări din creangă în creangă la distanţe de până la cinci metri. Poate face acest lucru datorită picioarelor posterioare puternice, folosite pentru sărituri, dar şi datorită cozii groase, ce dirijează aerul.
Citate şi Maxime:
Creştinismul este o religie în care Dumnezeu îşi trimite fiul să moară pentru tine. John Ashcroft
vezi mai multe poezii de: gabrielaa
Detalii poezie:
Distribuie pe: