Gabrielaa - creaţii proprii

Caut printre șoaptele ce mi le-ai spus cândva
un ecou care să nu sune a gol
să nu se piardă undeva între cele doua lumi
cea dorită si cea trăită

Uneori îmi vine să strig
dar mă tem de ecou
ca de o umbră ce stă la colțul străzii
și știi că nu-i a ta

Dor tăcerile
ca sarea pe rană
și te macină
cum rugina fierul

Să știu că pot e cel mai bun lucru ce mi s-a întâmplat  în  viață
sau poate alta doilea
primul a fost să cunosc iubirea
aceea iubire despre care scriu poeții

Două cuburi de gheață
stăm unul lângă altul
unul peste altul
nu ne e frig, ne e bine

Timpul se risipește în clipe
ce curg peste om ca binecuvântare ori hău
și se adună în trăiri
ca o pată de ruj pe o cămașă albă

M-am pierdut cândva în cutele unui cuvant
neștiind începutul nici sfârșitul
doar înțelesul ce îmi curgea prin creier
abandonându-mă unui univers creat de himere

Împreună dar singuri...
întotdeauna te-am iertat
și pe tine
și pe mine

Nu pierde timpul
sunt scurte diminețile
uneori se face atât de repede amiază
încât uităm răsăriturile

Mă ții în brațe
și ești atât de departe
nu te simt
nu te pot atinge