Gabrielaa - creaţii proprii

Mă plimb prin galeriile minții mele ca printr-un muzeu în flăcări,
unde portretul tău e singura pânză ce refuză să se prefacă în cenușă.
E o nebunie fertilă, acest balans între două prăpăstii:
voința de a-ți smulge numele din rădăcina limbii mele

Am lăsat cheile pe masă, lângă restul de cafea rece,
ca pe o semnătură pusă la finalul unei neînțelegeri.
E o liniște grea, de duminică în care nu se întâmplă nimic,
în timp ce pe stradă oamenii se grăbesc spre casele lor poleite,

Viața, un ocean de clipe ce se scurge mut,
O luptă continuă între nou și trecut.
Suntem țesători de iluzii pe ziduri de fum,
Căutând diamante în praful din drum.

Ne-am desfăcut inima în piese mici,
căutând defectul,
când ea e singura mașinărie
care funcționează perfect doar când se sfărâmă de tot.

Ne grăbim să fim decoruri,
să purtăm pe umeri haina grea a lumii,
croită strâmt, pe măsuri care nu ne aparțin.
Avem timp să fim oglinzi pentru alții,

Caut printre șoaptele ce mi le-ai spus cândva
un ecou care să nu sune a gol
să nu se piardă undeva între cele doua lumi
cea dorită si cea trăită

Uneori îmi vine să strig
dar mă tem de ecou
ca de o umbră ce stă la colțul străzii
și știi că nu-i a ta

Dor tăcerile
ca sarea pe rană
și te macină
cum rugina fierul

Să știu că pot e cel mai bun lucru ce mi s-a întâmplat  în  viață
sau poate alta doilea
primul a fost să cunosc iubirea
aceea iubire despre care scriu poeții

Două cuburi de gheață
stăm unul lângă altul
unul peste altul
nu ne e frig, ne e bine