Poezii despre Viaţă:

Frumusețea n-are margini când în suflet soare este,
Când, expus absurdității, printre semeni, nu pici teste
Și, în loc să adâncești golu'-n tine și în lume,
Tu, din viață, prin iubire, reușești să-ți faci un nume.

Dac-ai fi o floare eu aș fi căldură
Mi-aș întinde mâna și te-aș înflori
Tu mi-ai da culoare, (după procedură)
Și în primăvară ne-am căsători.

Nu mă dor clipele care-au trecut,
Nici umbrele trăite-n marea de altădată,
Din tot ce s-a pierdut și a durut,
S-a plămădit o inimă curată.

un cal albastru sînt pe ape
mult prea bătrân să mai fiu mânz
vin furtuni de la mal să m-adape
eu le las galopul drept prânz.

în depărtare, un râs isteric…
pasărea neagră
căuta cu-nfrigurare un cuib
să-și clocească ouăle de foc.

Mi-a fost frig, dar n-am fugit.
am strâns în piept ce mai ardea,
ca ceva mort pe care nu vrei să-l lași.
din tăceri nu am înțeles nimic.

Metoda ”surf”
...
Parvenitu-i bun strateg,
Știe nativ cum să se poarte,

Șfanț cu șfanț
plătesc existența mea pe acest pământ
și mă sfârșesc complet,
încercând să-mi răscumpăr viața.

O, Timpule, ce crud ai frânt lumina
Acelora ce-și pun pe ochi coroane –
Ruine care-și născocesc grădina
Ridicolă, a unor vremuri vane,

Paradigmă

Să cobor? Să urc? Am de ales?
Mă fulgeră un gând