Alchimia timpului meu...

miercuri, 10 iunie 2026

Nu mă dor clipele care-au trecut,
Nici umbrele trăite-n marea de altădată,
Din tot ce s-a pierdut și a durut,
S-a plămădit o inimă curată.

Căci viața m-a croit în sensuri mari,
În timpul dintre ieri și mâine,
M-a prăbușit în mii de întrebări
Și-a pus răspunsurile toate-n mine.

Mi-e drag ce sunt, cel ce am rămas
Când s-au cernut și oameni și povești,
Un suflet bun ce învață, pas cu pas,
Să nu se mai ascundă-n haine pământești.

Iubesc drumul ales, chiar de-a fost greu,
Cu pietre, cu urcușuri, cu blestem,
El m-a condus încet spre Dumnezeu
Și m-a-nvățat de timp să nu mă tem.

Și totul trece... și-i atât de frumos!
Viața pulsează în lutul meu fragil,
Nimic din ce s-a scurs nu-i de prisos,
Fiindcă lumina-mi este purtător de mir.

Port trăirile cu mine, ca un dar divin,
Un cumul de tăceri și de mistere,
Căci totul este prețios și curge lin,
Iar moartea clipei e doar înviere.

Nimic nu trece în zadar prin lut,
Clipa nu vine fără să te crească,
Altar, e timpul... eternul început,
Lăsat în tine ca să te sfințească.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.