Poezii despre Viaţă:

E lungă țara și e lată, dar furii au prădat-o toată,
Ruine vezi pe unde treci, te-neacă lacrimile seci.
Din codrii mândri de aramă, au mai rămas neluate-n seamă
Fiștoace ici și colo doar, cioate-au rămas pe-orice hotar.

Trece melcul prin grădină
Şi străbate în lumină
Verdele din iarba udă,
Ochii mari parcă-mi inundă

Lăsaţi poetul să viseze,
Să prindă-n palma lui de nea,
Ca-n vers de dor să cuvânteze,
Scântei culese dintr-o stea.

niciodată cântecul ploilor
nu m-a impresionat
ca acum
urmărind cu câtă iubire

În noaptea înstelată,
într-un oraş pustiu
ce-şi doarme somnul veşnic
sub candelabrul lunii,

*legătoria celestă*

sângerez
risipită-n oglindă

Te-am prins cu ceva vreme-n urmă,
Punând în faţă, drept momeală,
Din sentimente o urzeală
Şi din iubire cam o brumă.

Am disecat viaţa,
Acest magic dar,
Această mitică trecere,
Această sublimă poartă

COŞMARUL DIN GÂND

am văzut-o valsând printre resturi de umbre
doar lumina lunii desfiinţa

M-am privit în oglinda cerului
până mai ieri spre apus de viaţă
Uneori am fost dulce vară
fierbinte răscolitoare