Poezii despre Viaţă:

ca prin minune
ascultând liniştea
pruncul neastâmpărat
al inimii

Dor trădările, dor
iar cerul s-a obişnuit cu sfâşierea;
în acest anotimp al însingurării
să încercăm să ne-mprietenim cu florile.

Fantasticul tremură pe tărâmul de basm,
Făt Frumos, plictisit, a divorțat de Ileana,
Povestea de iubire s-a pierdut în marasm,
Balaurul rănit, încă își mângâie rana.

Nobili, frumos îmbrăcați și bine dispuși,
Se plimbau pe una din aleile falnicilor ulmi.
Se remarca un tânăr chipeș și curtenitor
Dar și leneș, avea amante și era nepăsător.

De-ar fi să mor, nimic nu mi-aș dori
Decât să scriu un ultim vers duios
Care spre tine ar călători,
Dus de un mesager misterios;

De cântul meu răsună văile unde poposesc corturile,
Calul mă poartă dus de busola unde trăiesc visele.
La fâneţe, cu galbenii în plete mă aşteaptă o fată.
Pentru liniştea necuprinsă îţi mulţumesc Ceresc Tată.

Și mă cam dor aripile...
Am bătut prea tare cu ele de vânt,
Într-o încercare disperată să-mi iau zborul!
Mi-am luat, în schimb, tot dorul... și tot aerul...

(Prezenta poezie este răspunsul la postarea "Mi-a citit măicuța cartea"...)

Azi, a sosit răvaşul, măicuţa mea duioasă,
Si lacrimi de-ntristare din ochii mei răsar

ameţit de atâta frumos
în ochii tăi
florile rugului
din mărăciniş

Simţurile stau de pază,
Ca ciulinii într-o vază;
Poposesc pe mine, trează,
Şi pe tine te visează.