Poezii despre Viaţă:

Poezia se scoală cu noaptea-n cap Cu luna
și cu stelele hălăduind prin părul încâlcit de
metafore și epitete de doi bani Cu nori stre
curându-se din hiperbola vieții și-a morții Cu

Aş vrea…

Îmi vine câteodată să dispar
Şi să mă rup de tot ce e real.

Ești singură-n apus, în prag de toamnă,
când gândurile-ți toate, purpurii,
îți urcă pân’ la nori și te îndeamnă
să le urmezi, ca ele să devii.

Ziduri

Atât de-aproape vântul te aduce,
Iubirea ta e-o taină astă seară,

Să-ți urc Golgota poezie
să bat pironul unui epitet
dar până când fir-ar să fie
îmi mai permiți să fiu poet

Vai, am eșuat în teritoriul grav!
Ăstea-s zbuciumări de minte alertă.
De-or fi Zei, citească-mi ăl gând:
Unde or fi ăia? La Dracu’!

Mereu tineri-
Un lan de flăcări ne-nconjoară jocul,
Iar noi,
În glas de tobe și culori,

PROTEST

Protestez pentru prostia din trecut
Şi pentru lucrul prost făcut.

Cu un poem greu prins la brâu,
ca şi cu o piatră de râu,
într-o seară târzie, liniştită,
precum umbra unui vultur în zbor

Dalila

Îți plâng iubirea răpusă de moarte,
Mă umflă și râsul, m-apucă și mila,