Poezii despre Viaţă:

Cînd mi-e urît de lume imaginez un sat
Şi mă ascund acolo cu toate ale mele,
Un loc fără păcate, posibil şi curat,

Trăieşte!

Când gânduri te-apasă şi răni sunt deschise
Şi tot ce credeai că-s trăiri sunt doar vise,

Purtam un pantalon pînă aproape de genunchi.
Cu o mînă în buzunar, în alta ţinînd un măr din care muşcam,
mai dînd cu piciorul unei pietre, mai repezindu-mi părul

Ca un biet aristocrat exilat pe viaţă
în afara bibliotecii lui din lemn de nuc,
întinzi de caimacul dulce al vremurilor apuse

Esti o minune scrisă-n piatră cu oasele mortilor poeţi,
Născuţi cu ursitoare în vriun cotlon de ie;
Odată, îngeri umani, siniştri şi semeţi,
Doar cunoscuţi atât cât au dorit mândrie,

Pe coclau, din lună plină
Ielele culeg lumină
Zbrnguindu-și țâțele
In dansuri cu stelele,

Dragoste si emotii nu mai simt deloc.
Toate trec, eu tin timpul pe loc.
Ruleta ruseasca, joc de noroc.
Nu prea reusesc, nu cred ca pot.

Jurământul tăcerii

Se scurge-un strop de sânge-n călimară
Amestecând destinul cu albastru,

Când inima-i o coală de hârtie,
Așterni pe ea mătase ori dureri,
Te rogi, măcar în vis să nu disperi –
Frămânți sub pleoape umbra-i sidefie.

Singurătate

Golită sunt de toate şi plină sunt de tot,
Iar haina ce-i pe mine mi-e greu s-o mai suport.