Poezii despre Viaţă:

lacrimile lacrimilor viţei de vie
aşezate în cupe
albastre
verzii sau

Pe loc

Înc-o primavară
Totul e firesc

E prima zi când mă simt vie
Și cred că moartea mi-a murit,
Mă întrupez dintr-o stafie
Cu iz de lemn mucegăit.

Vrei să-mi pui tu bețe-n roate
Dar la mine nu se poate,
Căci atunci când meditez
Imediat mă detașez.

Ștefan Vodă se înalță
cerul Doamne îl despică
soarele este-n balanță
țara însă-i tot mai mică

Aprinde, Doamne, torte in exil!
Si-ti voi asterne sufletul in cale
Dureri si rani sa infloreasca-n crini
Singuratatea să nu mai sangereze-a jale.

Tu, născătorule de vise,
Vino și dezgroapă-mi trecutul
Scrijelit cu sângele morților,
Blocat în trupul aceluiași mormânt

Ții minte norul-Dragon?
Era piesa de rezistență a acelui spectacol de lumină!
A rămas din el o fărămitură,
Un colț fără suflet

Cel mai greu e să nu spui nimic.
Bătrânul gârbovit în sudalmă
aşteaptă pe cea fără dinţi.
Între ei, parlamentari- afacerişti nedesprinşi din şablon,

dedicată Domnului Profesor Doctor Sergiu Diacicov

Toate anotimpurile erau deodată în mine.
Toate cuvintele doreau să înflorească,