Poezii despre Viaţă:

De ceruri stârnit, vântul împrăştie colbul,
Norii se pregătesc pentru un aprig desfid,
Lângă cântecul mării,se aşează el, orbul,
Iar porţile priviri-i în sine se deschid.

Ieri au înfrunzit copacii, am uitat să îi privesc.
Eram mult prea ocupată la trecut să mă gândesc.

Astăzi mi-a zâmbit zambila şi mi-a spus că-i primăvară.

Pierdut senin
(e un dar divin).
Să-l declar nul?
(că e prea credul!)

Ultimul romantic


Oare mai iubește cineva

Mă tot peţesc trăsurile vacante
cînd mai înmoi cu tîrnul prin luceferi
şi simt femei, prin jur, mergînd pe poante,

am devenit un gând
în visul care-ți tulbură linistea pleopelor tale
exist doar când adormi
si dispar atunci când te trezesti atinsă de zi

Sub podul de cobalt apare-o vidră,
Pe malul de bazalt aşteaptă-o hidră;
Se uită ochi în ochi apoi, fatal,
Le-nghite noaptea rece de metal.

Mi-am înfruntat și viața uneori –
Pândind-o, dintr-un colț, retrospectiv
(Ca fost prieten – îngerul captiv),
Ratez cărarea dintre meteori.

O nouă zi, o altă provocare.
Lăsăm în urmă timpul ce s-a scurs.
Găsindu-ne motive-n apărare,
Nu preţuim secunda ce s-a dus.

V-aş îndruma să mergeţi pe caii de lumină,
V-aş arunca pe umeri un şal al împăcării,
Dar sînt mereu o rană din ce în ce mai plină
Parcă de sarea albă din neodihna mării.