Poezii despre Viaţă:

Te văd cu ochii închiși
așezi cu blândețe
perdea multicoloră
peste o inimă

Nu te-am văzut demult.
Te-aş fi uitat dacă între timp
oamenii nu ar fi început să poarte chipul tău
şi arborii să te îmbrăţişeze de la o vreme cu scoarţa

E gândul încleștat de mintea-ntortocheată
Săpând în mod sinistru noi brazde în tăcere,
Circumvoluțiuni ca matca desecată-
Prostia le trasează după "divina" vrere.

Nu mă doare-n șpiţ un gram de ce pot unii să spună,
Dar, religia ce-o am, dintre toate-i cea mai bună,
Bei, fumezi, te-ai cherchelit, pe la fufe noaptea-n sat,
După ce te-ai spovedit, nu mai ai nici un păcat,

Primăvara mi-a stricat toate socoteli
le Nu mai știu de unde Și încotro mă
îndrept Dacă am făcut vreun rău ori
bine Aproapelui prea îndepărtatului

Fericirea ta,
Interminabil cântec
al clipelor născute-n timpanul iubirii
Care curg

Depărtările-s aproape
Înecate moale-n pâclă,
Iar întunecatu-n ape
Trage-adânc cu greu de sticlă.

N-am voie
să scriu despre mine
știu prea multe
și

soarele răsare
după porumbare
și apoi apune
peste o genune

Cine ştie ce ne-aşteaptă acolo nu departe în Pământ,
sau poate sus în cer, unde se zice, că nu adie niciun vânt...
Tot omul ar voi să creadă că drumu-i merge’n Paradis
şi speră în a lui oarbă Soartă ce-o poartă într-un veşnic vis...