Poezii despre Viaţă:

Deschizându-ți pleoapele,
zăresc pe retină
diminețile netrăite.
Printr-un ciob mat,

Îmi pare rău, sunt așteptată, moarte.
Azi am de mers cu treabă-n altă parte.
Poți să te duci la altul dacă vrei
În coasa ta, alt suflet să îți iei.

Impuritatea lumii simțirile îngroapă,
Lingușitorul cere păcatele mărunte,
Înzăpezit, cuvântul nu poate să-l înfrunte
Și suferă-n tăcere când frigul îl înțeapă.

Din ochi devoraţi de plâns şi credinţă,
Curg fulgere negre de calamină,
Aş vrea să mă rog dar nu am putinţă;
În strană mă-ngrop ascuns de lumină.

se duc lupte mari la mansardă
pasărea zdrobită de-năltimi se lasă uitată-n cădere
în fiecare clipă steaua
lăsând urme cenușii

Tânjind după iubiri nescrise,
Metalic, sună prin oraș,
Un scârțâit de uși închise
Și ziduri fără peisaj.

Poeții singuratici simt muzica prin vene,
Ce veche li se pare, ce dulce pare-a fi
Romanța care curge prin nopți italiene
Și dragostea ce arde în clipele târzii.

Mi se răcesc obrajii și lacrimile-ngheață,
Pe neștiute gerul pietrifică simțiri,
Asediat, edenul înfrângerea învață,
Adam-ul răscolește mormane de zidiri.

La moartea unui înger

Cu-aripile-ți frânte căzut-ai și sângeri,
Te zbați, frământarea mușcă din lut,

O pâclă mă-mpresoară, mi-e inima captivă
în amorțeala rece cu iz de mucegai,
inserții perimate plutesc azi în derivă
acoperind cu mâzgă parcursul către rai.