Poezii despre Viaţă:

O plajă de vise

Noaptea îmi umblă prin palmele grele,
Ochii îmi sunt şi cer şi pământ,

Te-ntoarnă măicuţă din stâncă
Corăbii în gânduri se-adâncă,
Priveşte-mă, singur mă sting
În timpul ce nu-l mai disting.

Străinul

Mitică Horlaci

noapte de noapte
prin hornurile caselor
răsuflă zumzetul
vieţii cu ochii închişi

Să ne jucăm cât joaca
Nu se duce!
Să ne jucăm cât viața
Ne permite!

Crâmpeie de lut prin nori se răsfaţă
Zorii se scaldă în boabe de rouă,
Briza zglobie de soare se-agaţă
Şi-alungă de zor, din cer, luna nouă.

am purtat rănile neamului meu

ca pe un descântec

într-un suflet pârlog
zăresc printre buruieni
sălbatică ființă
la ierburi ce-n valuri

Din tot ce am avut
În viață, cel mai mult,
Mă doare c-am pierdut
Zâmbetul bun.

Când viața ca o spadă s-a-nfipt în noi și doare,
Din vorbe aruncate, doar una a-nflorit,
Culegem printre lacrimi emoții trecătoare,
Iar versul meu să ardă pe unde ne-am iubit.