Poezii despre Viaţă:

FRUMUSEȚI DIN SACRIFICII

Anele extenuate din Legende se adună
Să sfărâme zidul Morții...alb, sub argintată Lună.

Mușcat de timp,
ca de o fiară,
se mai târa, urmat de seară,
spre zidul unde a fost și ieri:

pe nicovala unui limbaj modern
deformez câteva cuvinte uzuale
înroșite în cuptorul minții
apoi călite în sudoarea frunții

Găsesc în zilele ce curg
În viața-ajunsă la amurg
Izvor de gânduri înflorite
În nopți tăcute, nedormite...

Prin ceața bolnavă se pierde orașul
și nimeni nu este pe străzi,
în tine, o iarnă își sapă sălașul.
Iubirea îți spune: să crezi!

Mut rămâi în lumea-n care
după-atâta Dezvoltare,
Unii n-au nici de mâncare,
iar de sete se şi moare.

Lumea din străfundul tău
Este soarele și hău
Pentru lumea de afară
Si incepe să te doară

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat

Se ascunde-n depărtare
Timpul ce-a fugit din noi,
Ne plimbăm prin supărare,
Înainte, înapoi...

Sfidez înălțimea
de-un zid coșcovit agățat,
lumea, sub mine,
în spate