Poezii despre Viaţă:

ea recită cu sfinţenie
până îmbunează dracul

*

Toamna mult prea timpurie

De ce te-ascunzi într-un costum pios de doamnă
Cănd înlăuntru-un clocot viu tu ești

acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat

acest porumbel este inima mea
eliberează-l
ca să poată zbura spre cer
să îți aducă

E liber Eminescu, o știm cu toții-acum
Și parcă se mai vede umbra lui peste drum...
Se clatină pământul sub greutatea lui
Și rezonează codrul când scrie dumnealui!

Când mor, de-s fricile adânci,
Te ascunde, răbdătoare,
La sânul meu să nu te-arunci,
Tu fii ca viața, trădătoare.

Rege numai la toaletă
şi bufon în lumea largă
viaţa lui pare cochetă
şi pe-un sfert întreagă

Prin ramuri răslețite se-ncurcă poezia,
plesnește în rafale un muguraș de toamnă,
nectarul se revarsă stropind sinestezia,
e vară, domnișoară, e vară , scumpă doamnă.

Noapti de vara, sfetnic mediocru.
Plângi si tipi, dar nimeni nu aude
Și o lacrima curge către Dumnezeu
Lacrimile sunt si ele...rugăciuni.

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi