Poezii despre Viaţă:

Ziua deal și noaptea munte
Te-a lăsat fără cuvinte.
Îi vorbești, nu știi de-ascultă
Îl privești, nu se încruntă

Cum să umbli
atât de dezgolită
când încă mai
roșești ca o

Bolnav cu tine

Mă încurc în gânduri
Fredonând fiori

Cerul se-mbracă-n straie de-ntuneric
Nori furioşi îi pun pete pe frunte,
Mă prind şi eu cu ochii pe generic
Erou de basm prin nopţile cărunte.

Cuvântul e-o armă, săgeată, durere,
o lacrimă caldă ce arde o vreme,
un sunet ce mișcă din cer constelații,
aruncă în haos atâtea relații.

Eu nu mai am nici umbră

Prin solzii înserării apusul se coboară,
Aprinde-n depărtare o flacără amară

Enigmele din soare

Dă-mi Doamne astăzi cerul pe care vreau să scriu,
Cu litere de sânge, durerea ce-o trăiesc,

În povestea noastră tristă
c-un iglu și o banchiză
se mirau de noi delfinii
apăruți pe neașteptate

Făcui de dimineață treabă bună,
Când mă trezii din somn, fugii o tură,
Călcai prin roua ierbii și fusăi,
Să beau puțină apă de izvor.

Cruda-i viata pe-nserat,
Când trec fiori de amintiri
Si pierzi secunde pentru ele
Doar sa le alini putin.