Poezii despre Viaţă:

E toamnă
Și-nserarea adună în mănunchi
Fuioare ce coboară, ca dintr-un tainic ciur,
În apa liniștită

Maturitate

Cand Soarele intelepciunii îți deschide orizonturi noi ,
Lumina-ti invadeaza mintea , in cele mai ascunse-odai

De dimineață, într-o zi de început de toamnă,
Până să mă " trezesc" , până să bag de seamă,
Plimbâdu-mă cu cel mai bun prieten printre blocuri
Și auzind în depărtare niscavai tocuri,

Tu îmi scrii lumina Lunii adormită sub călcâie
Prinse-n fumuri de tămâie care-nnebunesc nebunii
Și îi fac să își deșire mâinile ca niște zbaturi
De vapoare pe uscaturi, întru-a minților stâlcire.

Destin

Suntem o rezultanta a celor mai pregnante ganduri ale fiintei noastre
Vaslim condusi de-o fericire , fie chiar pseudo , banala , urmand cotidian

haibun, formă de poezie niponă

O adolescență desprinsă parcă din romane i-a marcat viața. Asemeni eroinelor din cărți, privea dragostea ca pe un miraj spre care tindea cu inocența unui copil. Trăia într-o lume a ei, unde rigorile unei societăți din ce în ce mai dure nu existau. Un simplu cuvânt, o privire, un zâmbet, deschideau porțile unei visări interioare. Se strecura tot mai greu printre zilele incolore.
Când el i-a atins mâna și a privit-o în ochi, toate florile din lume au nins asupra lor. Fluturii se învărtau într-un dans alegoric când, la brațul lui, pășea pe covorul de petale spre altarul unde i-a pus pe deget cercul de aur al iubirii.

A plâns doar o lacrimă cerul
Pe dalele vechiului burg,
dar ea îmi purta giuvaerul
din toamna-n culori de amurg

Cuvinte înțelese din gânduri culese
Cu răbdarea mamei care ne-nvață a vorbi,
Cuvinte ne-nțelese din priviri alese
Cu nerăbdarea tinereții prădată de corbi…

Corăbii de ceaţă au ancorat în tăcere
La ţărmul sufletului meu pustiit,
De-ngheţul timpului şi de durere,
Ascunsă discret în infinit.

Falsitate, faci fatidic falduri fanteziei fade,
fantomaticul fantastic fabulând fatalitatea,
fabricat-ai fascinantul fard favorizând fațade,
fasonând faimoasa-ți falcă facturezi facilitatea.