Poezii despre Viaţă:

E-o toamnă frumoasă, iar zilele trec
Prin mine, prin tine, pe drumul de-abis
Pe care și astăzi privirea-mi aplec
Și-i mângâi tăcerea în care s-a-nchis.

Iubește răsăritul ce-ți strânge-n raze fața,
Iubește și apusul ce-ți incălzește viața,
Iubește pe copiii ce-n inocența lor
Cu ochii te țintesc și-apoi sufletu-n zbor

Simt în mine pustiu și îmi ard amintiri
Printre resturi de gând ce își caută rost
Pe sub ziduri ce-au ars în mai vechi biciuiri
Cu năprasnicul ger de prin timpuri ce-au fost.

Timidă, toamna, mi-a bătut la ușă
Și m-a rugat să-i dau un colț să stea
Pe canapeaua vieții, împreună
Să admirăm amurgul. Se-așternea

Număr cercuri desenate
cu sevă de timp muced
pe cioturile inspiraţiei
tăiate

Mă simt de plumb,
Căutând rute noi, Columb...
Floare albastră, floare albastră,
Unde-i poezia noastră?

Poeţii nu mor niciodată în patul lor,
pentru că ei nu au paturi,
au doar nişte hamace cu ochiuri multe,
prin care trec tot timpul

Din camera mea

de șapte metri cât de cât pătrați
(cum rotunjimea unui cerc încolțit

La școala vieții suntem toți elevi
și clasele le absolvim cu brio
cu lauri, indolență sau gâlcevi
ne pregătim cu toții de adio.

după ultimul test de sânge,
o electrocardiogramă,
o electroencefalogramă, un RMN
şi o plimbare prin parc, am înţeles,