Poezii despre Viaţă:

Și-a mai trecut iarăși un an
În calendarul trist care suspină,
Iar tu... un simplu cetățean
Îți dormi somnul în surdină.

Tulburător tablou creat în miez de noapte...
Mi-e frică și mi-e dor de-a buzelor dulci șoapte.
De ce ne năvălesc imagini de pucioasă,
De ce prin pâclă vezi o nemiloasă coasă?

Sparg și decojesc
gânduri și idei pe care,
fără temei,
le zdrobesc ca pe nuci

E frig afară, toamna-i rece.
Si frunzele din pomi cad cadențat
Si amintirile la fel cad in uitare
Si clipele in nepăsare

O umbră de vis mă-nţeapă cu doruri
Un val furios se îneacă la mal,
Pe stele de foc, în noapte cad storuri
Şi parcă se sting într-un somn infernal.

Ne jucăm

Se cerne ploaia peste noi
Și noi suntem, iar, doi copii

În orașu-n care norii se revarsă cu tristețe,
Pașii ei urmează calea pelerinelor răzlețe,
Pe sub ziduri și balcoane, pe sub streșini picurânde,
Peste dalele spălate de șuvoaie spumegânde.

Ce-mi bâzâie-n cap gărgăunii
Și-n ochi, ce scântei mi se-aprind
Când frâul ce-l pun pasiunii
Se rupe și cade, bufnind.

În vatră fumegă cenușa,
La o fereastră, stă bunica
Ș-ascultă glasul ploii, care plânge
Amarul lumii și în vreme-l strânge!

Nonsens
( protest )

Iată nopțile albastre într-o minte rătăcită