Poezii despre Viaţă:

Aș vrea să-l schimb pe Kafka cu însuși Prometeu,
de stâncă țintuit cu lanțuri de păcate
să-mpartă el dreptatea acestor măști uscate
ce-au pus pe-aceeași treaptă pe om cu Dumnezeu.

cineva mă întreabă de ce tac
cineva mă forțează să vorbesc
nu pot rosti cuvine care s-au mai spus
nu pot să spun ce alții nu-nțeleg

De lacrimi, durere, tristețe, amar,
de bulgării reci din iadul terestru,
de viața aceasta trăită-n zadar
mă satur și pun pe moarte sechestru!

(secluded haiku)

ceață în aer
câinii latră a pustiu ...

îți atârna privirea de o stea
când te-am întâlnit din întâmplare
nu, nu m-ai văzut
eu nu sunt o stea

Visez la clipa
când mâinile mele te vor ploua;
când vor curge șiroaie
pe umerii, pe sânii,

Aici și acolo-mi doresc să exist
Aici veselia nu-mi dă ceasul trist
Și totuși mai vine o clipă în ceas
Când inima-și scoate din mânecă-un as.

S-a uscat cireșu-n curtea noastră,
vara s-a dus să-și caute de drum
și toamna stă să plece. Mai adastă
cât să-i dea calului un snop de fân.

Ne pribegim prin cele patru zari
Căutând ce nu vom găsi vreodată
Căci fericirea pura si curată
Nu o vom găsi decât lângă cei de acasă

Milionime de secunda sau mai putin de-ar fi lipsit,
Eu nu v-as mai vorbi acuma, căci n-as mai fi fost zămislit...
Sa fii ființa in astă lume sau un atom in infinit,
O clipă atât doar ne desparte,o clipă și un pas greșit...