Poezii despre Viaţă:

Prizoniera clipelor frumoase.

Veşnic prizonieră sunt,
în mantra caldă-a unui cânt,

Pe tine nimeni nu te cântă,
poate pentru că nu ești Cel Ceresc,
iar pana nu e ascuțită încă
să laude și tatăl pământesc?

mamei, plecată în lumea fără timp

copilul din mine agită cerul şi plânge
cu mâinile lui desenează pe cer

M-a bătut gândul cu biciul
peste amintiri. Pământul
l-am bătut să caut leac
pentru rană de oftat.

Clipa unor noi dispute se înșiră-n orizonturi,
Murgii freamată-n padocuri să pornească la galop,
să culeagă cu-a lor trudă ale fericirii fronturi,
căci dorința de Lumină nu încape într-un cop.

Ce iarnă se-ntindea pe-un mal de vară:
Cu colți de ger ce se-nfigeau cumplit
În verdele ce n-ar fi vrut să moară
Când mai avea o toamnă de trăit!

Ce visăm cand suntem mici
Si alergam pe langa bunici ?
Ce visăm cand suntem mari
Si ne credem mesteri faurari ?

mi-am răstihnit sufletul
pe crucea păcatului
de-a fi jignit
pe cea ce mi-a dat viață

Apăsarea norilor o simțim la colțul pernei
Și cu ochii- ntredeschiși plângem în tristețea strunei,
Ne lipsește soarele bucuriei senin-verde
Și dispare zâmbetul de pe-al zilelor dragi coarde.

Și visurile costă,
Dar tre' să ai răbdare,
Omul se naște gol
Și tot așa și moare.