Poezii despre Viaţă:

Stai moarte preț de-o clipă lângă mine
Să mai am timp să beau un strop din vie,
Să mai simt gustul dulce al unei vieți
De care tu acum mă îndepărtezi!

de ce să te întorci pe drumuri care
bătătoreau pădurile de brazi
atunci când doar în tine poţi să cazi
şi gâtul sângerând nu te mai doare

O, Salieri ! Câți urmași ai în viață...
câți, presupuși fii ai dreptății
râd onestității în față,
cum râde dracul, când se răsfață.

Mi-am înțeles părinții cu adevărat, doar când le-am călcat pe urme şi încă nu am reuşit să le mulțumesc suficient pentru tot ce-au făcut pentru mine.
Am dedus că darul cel mai prețios al copiilor este libertatea de a cerceta singuri.
Am simțit că a fi mamă este o minune cu greutate mare, iar copiii sunt primele minuni ale minunilor.
Am văzut că bunătatea este vulnerabilă pe pământ, dar apreciată de sfinți.

presupun cu certitudine
faptul că trăim
în lumea buldozerelor
care taie fin pădurile

Nemuritori mă ispitesc
Cu pelerine de smarald
Şi-n plin deşert de suflet cald
O ploaie rece primenesc.

chiciură-
peste dealuri
schelete de pește

aud cuvântul cum mă bântuie pe cărările săpate în palmele mamei

azi fumez clipele prin plămănii tăi
sănătos verbul îmi zgârie pielea albită

nimic
strigau corbii plutind
deasupra râului înghețat
în cer se deschise un ochi

atât de negru devine îngerul din fața mea
încât
privesc prin întuneric
cerul dezorientat