Poezii despre Viaţă:

Bunul meu privea, deseori, către cer
cu un ochi albastru și unul verde,
iar eu limpezit de îngerii închipuiți
nu aveam ochi pentru el

Mai cântă-mi, iubito, cuvinte,
Mai spune-mi povestea de iarnă
Cu albul de-afară ce minte
Că vrea peste noi să se-aștearnă.

Cum spulberau armatele de gânduri
cărările celui rămas pe drumuri!
Cu trupul obosit, spre nicăieri
abia mergea, părea plecat de ieri.

Este o pasăre care își ia zborul spre lumină.
O flacără a speranței,
Care ne aduce fericire.
Obstacolele ei sunt

Te apropii tăcut, cu capul plecat,
căutând dezlegarea-n brațele Sale,
căci timpul s-a scurs într-un fir despicat,
suspine și zâmbete sentimentale.

CÂTE VORBE!

Câte vorbe auzim,
noi în viața noastră,

Dintre vise cuminți
Transformate-n dorinți,
Se mai naște un dor, nedorit, arzător,
Și plutește prin zidul icoanelor vechi

Adaugă la ploaia rece,deasă,
Un pom și-o îngrijită casă,
Adaugă la fulgii mari de nea
O sanie și-un cal pe cap c-o stea...

lui Clausius

În fiecare dimineață
mă eliberez de plapumă

Vorba pleacă, nu așteaptă,
De-i trimisă, s-a și dus!
Ea dă cinste sau rușine,
Căci contează cum s-a spus.