Poezii despre Viaţă:

erai de atâta vreme a mea
încât
parcă şi pietrele
îşi pierdeau uneori

nu mai știa când și cum se întâmplase
dar cu siguranță fusese în locul cel mai îndepărtat
din lume
acolo unde totul se scrie cu pana începutului

O picătură în ocean,
O clipă –n veacuri de mărgean,
Atom în universul tot..
Așa mă simt, atât eu pot

Alerg,
alerg către ziua de mâine
parcă ziua de astăzi n-ar fi din viaţa mea.
Mă grăbesc.

Nu regret nimic din ce am trăit...

Însemn trecutul pe răboj,
Schițez viitoru-n palme,

Pe zi ce trece mai deslușesc doar umbră,
E ceață-n tunelul de apă de ploaie,
Forțat e pământul pe cealaltă rână,
Vechiul pod umblător e supt de șuvoaie.

economia de piață a pus eticheta
acestui secol cutremurat
de un râs interior
spasmodic

Podeaua rece, dușmănoasă,
îngheață talpa de copil,
patru pereți nu-nseamnă-o casă,
sistem politic inutil!

- Bate-o limbă de ceasornic.
O secundă a murit.
A furat din poala vremii
Un crâmpei de infinit.

între apa vieţii
şi apa morţii
era un fel de
esenţă de nori