Poezii despre Viaţă:

În hotelul vieții
Stau de vorbă cu sufletul meu
La un pahar cu vin roșu,
În camera zilelor monotone...

privirea fixa tavanul unei camere întunecate de hotel de la periferie
pe el se rânduiau litere necunoscute
niște forme ciudate strălucitoare despre care do do
spusese că le văd noaptea doar cei puțini

Ea vine în zilele-n care
Cascada își varsă-n tumult
Noianul de ape-n vâltoare.
Ea vine și vine demult.

Era ultima noastră duminică împreună.
Timpul se prelingea prin noi,
mut.
Nu avea,

la început
a fost cuvântul
după aceea au fost cuvintele
amândurora

am ajuns atât de departe încât privind în urmă
nu se mai zărește nimic
mă pregătesc de moarte
golul din jurul meu m-a înghițit de mult

atâtea întrebări și niciun răspuns
căutări minuțioase
rezultat zero
nimic

Tic-tacul clipelor meschine începe seara târziu
când jumătate de oraș doarme deja, iar cealaltă
face dragoste, sau se uită pe geam a pustiu.
Tic-tacul clipelor înșelate înaintează spre seară

Mai curge-n pădurea din timpul uitat,
Un râu ce adună și duce-n aval
Dorințe și rugi risipite-n astral
De-aceia ce-n urmă iubiri au lăsat.

Te-ai arătat învelită in crivaț,
Scăpată din menghina falsului alb,
Intr-o lume cu nimeni împotriva-ți
Și unde in iernile lungi ninge cald.