Poezii despre Viaţă:

Ce bine
...
Ce bine, că pot prin cuvinte,
Să merg, să răzbesc înainte,

Cum ar fi să ai în suflet dor,
Atunci când nu te simți bine,
Dar cerul nu are niciun nor
Și totuși vin crizele de suspine.

apocalipsa-i eclipsă si dinozauri,
zgomot de dopuri,
sticle sparte,
privilegii după ploaia cu meteoriți.

Sub stelele dimineții
îmi aveam , instalate
cuiburi.
aducătoare, ...

Eu, mie! arde
m-aș!

Nu-i destulă Lumină!

Va veni timpul când te vei
privi în oglindă și vei realiza
că au apărut riduri pe fața
ta din ce în mai multe.

palmele tac pentru unii,
doar mama cunoaste limbajul durerii,
mi-l scrie acum.
privindu-mi suferința, tăcerea,

Lumea noastră, cu flori la fereastră
...
N-am mai văzut de mult culoarea albastră
A cerului viu, izvorâtor de cuvinte,

trăiesc satul din mine,
respirând cupole, biserici, tinda în care mama mă naste din rugăciuni,
iertându-mi încercarea de a nu fi
răsăritul unui apus,

Fluturii :
sunt larve
ce-au respirat
zborul;