Poezii despre Viaţă:

Din Întuneric, pe tăcute
Ne sorb ventuze nevăzute
Și circulăm prin capilare
Aspirator-respingătoare.

Pe când Unul se umflase în bășica de lumină
atîrnată sub lămpașul prins de creanga unui nuc, (LB)
descifra tăcut poetul universului o vină
pentru toată neputința îmbrăcată-n vers caduc. (LB)

Duminică de martie
...
Început de martie, duminică, o zi frumoasă,
Toată curtea e prezentă, toți vecinii sunt acasă,

Cu pașii noștri urcă Timpul
Și noi urcăm cu pașii lui
Din Haos aspirând Olimpul
Din piscul Infinitului.

Am o pungă de
puroi
sub omoplatul stâng;
Scuip sau înghit, sap!

Aprinde o lumânare, te rog!
Roagă-te și lasă-mă  să dorm un pic
Cât să încalec pe-un inorog
S-ating eternitatea cu degetul mic.

... fără conștiință
nu-i cu putință
să fie suferință.

Plânși în unghere de soartă
Răsucite în metanii
Strigă îngerii din poartă
Că se strâng în geană anii.

cuvântu-i lacrima
unui copac ce s-a stins
în brațe de mamă
astăzi nopțile tac

În Umbra Materiei tace un sfinx
Gândind Piramide.

Morganicul ciclu de ”viață ca vis”