Poezii despre Viaţă:

Mă trage umbra trupului întruna
printre zăbrelele de ziuă și de noapte.
Zgâriat de timp, am riduri peste tot,
iar palmei mele - i cade tencuiala

plin de uimire
privea
perfecțiunea femeii
gândurile se loveau

Impediment
în calea
unui sentiment,
aceea

Limba maternă
mi-este traiană

pentru că

Intâi când ai privit-o, și timpul s-a oprit,
Privirea ei senină, din petece de cer,
Era o primăvară, pe-un mugur înverzit,
Era precum lumina, ajunsă-n colț stingher.

E-atâta frumusețe , Doamne,
și noi suntem atât de orbi!
E-atâta muzică în aer și noi
suntem atât de surzi!

O vedem în roz
Chiar și în cele mai grele momente.
Înlocuim ura cu iubirea,
Apreciem lucrurile mărunte și ce avem deja.

Cum ai mușcat,
epistat?

În august,

în rână.
-Rămână așa, dară!-

Noaptea-i abuz, fără

sensibilitate -
privirea durută
in singurătate
durută, pierdută