Gerra Orivera - poeziile altor autori

Scoală, idol viu, și vino, inima de ne-o alină,
negura de griji s-o-mprăștii, chip care ne dai lumină!
Adu, plin cu vin, ulciorul, iute să-l sorbim, – nainte
de-a se frământa-n picioare lutul nostrum din morminte!

Nimeni nu s-a pus chezașul îndoielnicului Mâine.
Bucură-te acum de toate, de iubită, vin și pâine!
Bea, sub lună, chip-de-lună, căci și-această mândră lună
lumina-va multă vreme, negăsindu-ne-mpreună!

Cât ține-o zi? Doar spațiul dintre inspir și-expir.
Bea vin, și intervalul să-l umpli-așa deplin.
Când lumea tot ruinează și-ți frânge-al vieții fir,
Imit-o zi și noapte ruinându-te în vin.

Cât timp voi încerca să umplu cu pietre marea nesfârșită?
Disprețuiesc și libertini dar și credința ipocrită.
Voi merge-n Rai sau în Gheenă? Dar mai întâi e-adevărat
C-aceste stranii țări există? Care din voi le-a vizitat?

În pieptul meu rana se deschide din nou
când stelele vin și mi se-nrudesc cu trupul,
când liniștea cade subt pașii oamenilor.

Cugetul când mi se-ntoarse de la cel slăvit mai sus,
lângă tronul și stăpânul lumii am căzut, supus.
Vream demult străvechea carte-n graiul meu s-o tălmăcesc.
Am cerut-o tuturora-n grai persan s-o stihuiesc;

În zori de zi, o pasăre-n grădină
grăi c-o floare fragedă, virgină:
”Mi te răsfață, floare, mai puțin,
căci prin grădina-aceasta-n care vin,

Omul, el singur, își alege viață, moarte,
Fără de greș cunoaște-nțelepciune, cugetare,
Și amintiri pierind în lume, și-o valoare
Lăuntrică de care nimeni nu-l desparte.

Nu, devenirea spiritului nu-i ascunsă omului,
Ca viața e, așa cum și-o găsește fiecare,
Este lumina vieții, dimineața vieții lui,
Comori sunt ceasurile spiritului clare.

Când în depărtări pleacă viața locuitoare,
Când în depărtări strălucește timpul viilor,
Lângă care sunt și câmpurile goale ale verii,
Pădurea răsare cu imaginea ei întunecată.