Gerra Orivera - poeziile altor autori

Are, oare, omul, dreptul, atunci când viața lui e plină de greutăți,
Să-și înalțe privirile și să spună: Astfel
Vreau și eu să fiu? Da. Câtă vreme prietenia mai durează
La inima lui, Curata prietenie,

Uite-n țarini și pe boltă:
Raiuri gene, perechi.
Iarăși, grele de recoltă,
Miriștele mele vechi.

Scapără-n vraişte luna prin nori.
Meri-s în albe mantale de flori.
Umbra din nori şi măruntă-i şi blîndă.
Ea lîngă lună albastră-i, plăpîndă.

Venise noaptea, jar stelar pe prund.
Drum de nisip, parcurs de caravane
Şi Calea Robilor şi-un semn zălud,
Albind în joc de fulgere la vame.

Marea coperi cu flaute
Vechiu-i ţărm îndepărtat
Şi porni să ne tot caute
Zvon în valuri răsturnat.

Pompei! De cîte ori am străbătut
Aceste străzi! Însă Pompei cel mare,
Mai trist în ţintirim mi s-a părut,
Mai mort, mai pur din foi de arhivare.

Nori în amurg de-asupra mării calme
Şi-n luci de aur moale auzeam,
Fără sfîrşit, cum apa-mi sună-n palme,
Ca bolţile din care stele beam.

Cenuşie năframă, aură peste umeri,
Tremurînd de sfială cum strune-mblînzeşti,
De ce zbori printre oameni, amarnic să suferi,
Şi de parcă în mine tînjeşti? .

De cer i-i sufletului dor
Prăsilă-adusă-aici de-aiurea.
Mă-mbată verdele fior
De care-i cheaună pădurea.

Tărâm al ploii și-al furtunii
Al migratoarelor tăceri,
Ți-e ruptă-n două pâinea lunii,
Uitată singură pe cer.