Poezii despre Credinţă:

Nu-i soare mereu pe calea Iubirii,
Nu-i cânt și nici flori când mergi spre cer,sus...
Dar ai promisiunea deplină a-mplinirii
Că Domnul cu tine va fi cum a spus !

Te tulbura nemarginirea,
Si groaza mortii mai ales?
Ravnesti sa afli nemurirea,
Gandesti la ea destul de des?

Locul
...
Din visător al unei vieți nebune,
Am ajuns un biet bătrân obez,

Îți mulțumesc Doamne, pentru talantul oferit,
Chiar dacă pe drum o să fie flori și spini.
Trecutul — rădăcini, ce m-a format să fiu un pom roditor,
Să le dau mâna celor ce au nevoie de ajutor.

Eu sunt iubirii menestrelul-
A ei aripă m-a atinis
Spre--a viețui la fel ca Mielul
Pe crucea Golgotei întins.

În Ziua Învierii ce-o să vină
deschideți ale sufletului porți,
Să vă fixați pe-a inimii retină
acel opaiț neatins de orți.

Noul Adam
E dureros procesul de lentă descărnare când trupul se revoltă suferind în oase și diafragma crapă de-atâta încordare, iar mintea se așează aiurea prin sertare.
Povestea se rescrie când personajul moare, căci viața e un șir de clipe prețioase și picioru-i moale când urcă pe cărare, mușchii se-ncordează, nu vor să se lase, crezând că va trece această încercare, dar sufletul aduce duhul ce răsare, când chipul de lut ascunde-n galbenă paloare privirile-i viclene rele și-ntunecoase. Căci dus e personajul și locul e vacant, vino tu Doamne-n loc și mă cunoaște, căci s-a redus ego-ul floambaiant. Atinge-mi sufletul, prefă-l în diamant, noi să fim unul și asta-i important, cuprinși în omul nou ce se va naște.

Plângând, privesc crucea cuTine
Cum stai umil, tăcut, răbdând;
De ce faci asta pentru mine?
Un păcătos, cu suflet gol, nătâng.

Sfinte morminte, credință vie,
Sângele martirilor n-a curs în van,
Noi l-auzim și azi curgând sub glie,
Ca un mare pârâu subteran!

Nimic nu sunt, doar pulbere de stâncă,
Purtată pe pământ de vremi uscat.
Și aș dori, la Poarta Sfântă să mă ducă,
Acolo unde de Hristos sunt așteptat.