Poezii despre Credinţă:

Drum
Doar ce-mi este necesar, nu ce vreau mi-e destinat, destul cu pofte necurate mi-e abdomenu-mpovărat, căci de respir și-ncarc plămânul cu cel mai pur aer posibil, creierul mi-e mai curat cu oxigenul combustibil. Am trăit destul robit de-a vârstelor nesăbuință, și mai mereu am depășit limita de trebuință, ispitit fiind de pofte și instincte animale, ca în vremurile scurse din perioade cavernale, căci între timp am deschis ochii să pot vedea în adânc, acolo unde viața mea capătă destin de prunc, pentru că pe-a vieții cale se ramifică noi căi, ca-ntr-un vechi castel ce-apare cu zeci și sute de odăi. Fiecare din acestea închipuind o altă lume, unde sufletul renaște însuflețitor de nume. Căci ce este viața oare, nu cumva un simplu rol, căruia îi dă valoare același eu în alt decor? Și așa precum răsare soarele pe alte creste, alt actor va da culoare aceluiași rol din poveste. Același drum îl va străbate fiecare personaj ce-alege cum crede el să-și care viața în bagaj, căci se va trezi oricum peste ani și peste ani cărând pe sfârșit de drum un sac greu cu bolovani, ce-l vor împovăra postum.

Toți
...
Poate că-ntr-o zi, toți ne vom trezi
Poate, cine știe? Într-o lume vie,

Și fi-va poezia, eternul meu ecou!
...
De ce să-mi leg eu viața, în astă goală lume
și n-o las eu în pace cu-a sale goliciuni?

Durerea
...
Dacă mi-e trupul astăzi tot o rană
de până și gându-mi este dureros

Eu nimic nu promovez
În afară de Iubire:
Îi sunt rob și-i datorez
Nesfârșita mântuire

Unire-ntre români?!
...
Replică nu vreau să dau cuiva
Ce spune-așa frumos să ne unim.

Cel ce va să vină
...
Peste câmpul de cinabru,
Ici colo, macu-nflorește,

Inima-izvor îmi e de ape
Susurând spre veșnicie ,lin .
Urc în zări și cerul e aproape
Stând în turma Mirelui Divin .

Voi învia în ziua de apoi
Dar viu voi fi în viață și în moarte;
Voi părăsi demonicul gunoi
Ce tine-n întuneric vieți deșarte

Mi-e visul tânăr ca un prunc
Şi catre ceruri îl arunc
Şi îl trimit şi către voi
Că sol al zilei de apoi.