Poezii despre Credinţă:

Nu mă întreba de cărare
mereu îmi reneg picioarele,
pledează vulgaritate.
Nici gândurile nu le întreba

Am pus cuvintele
frunze între ani,
le-am călcat în picioare,
loc pentru mai multe,

Lumea lui ”Eu sunt cel ce sunt”
...
Omenirea se trezește-ncet, încet,
Începe-al ei proces de vindecare,

Rânduiți stau fiecare-n racle,
Sfinți ai privegherii-n nemurire,
Tainica lumină joacă-n facle
Din altar o rugă de iubire.

Văd vestitorii, împlinind vieții lecții,
Trupuri ce-adună cerul pur pe-un pământ,
Îi recunosc și-mbrățisez prin percepții
...din eu sunt.

Privește sus-așa să faci ,
La Domnul Vieții,care-L placi
Privește necurmat și taci,

Nu vreau nimic din lumea rea
Cu pieptul ca de piatră
Un lucru vreau:doar dragostea
Să-mi fie foc pe vatră

Piscul și muntele nostru-s acolo
În adânc, răbdător ca un mit.
Călători în marea singurătate,
Ardem ca un băț de chibrit.

Mi-au înflorit pe frunte carbonizate foi,
Și mi se pare timpul un zeu încătușat,
Mai scapără copite pe umerii mei goi,
Iubito, dau năvală sirepii la-nșăuat!

Ma rasfat cu ceai de tei
Sa fiu calm la anii mei;
Ma rasfat cu ceai de soc
Sa am in viata noroc