Poezii despre Credinţă:

Fiul meu cu ochi tăciune
Tu pleci noaptea la cărbune,
Tu pleci noaptea jos în mină
Prin răcoare și prin tină,

Nu vreau mărire de la voi
Nici haina cea manjta
Cu murdărie și noroi
De-atât de mulți dorită

Doamne, dă-mi tăria pietrei ruptă de ciocanul greu,
Nu lăsa să se destrame în zadar destinul meu,
Nu lăsa să lâncezească printre straturi de cărbune
Flacăra devoratoare de iubire și de lume!

Mulțumesc, Bătrâne!
...
Dar va veni și clipa când fi-voi față-n față
Cu cel de-a cărui voie, m-am trezit la viață,

Să readuc lumina iar la vetre,
Eu am plecat în Marea Încercare,
Spre Transilvanii îcrustate-n pietre,
Și-n straturi de cărbune milenare.

Deși sunt copil bătrân
NU umblu cu frica-n sân;
Cele vechi de mult s-au dus-
L-am întâlnit pe Isus

Atâta lume-adun cu-a mea fereastră,
De-mi cresc sub frunte, codri de stamine
Care vânând petale-n zări senine
Desăvârșesc corola lor albastră.

Eu sunt aici prin Cel ce Este,
Prin Cel,de toate mai presus ,
Care din sferele celeste
Vestea cea Bună ne-a adus

Decide numai Dumnezeu
În tot de întreprindem
Și nu putem,nici tu,nici eu
Cu mintea să-L cuprindem

Și dacă astăzi voi pleca
La fel ca tot poporul
Voi mulțumi,fiindcă așa
A vrut Mântuitorul