Poezii despre Credinţă:

Și dacă mor ,nu-mi pasă mie-
Nu fac din moarte tragedie
Și dacă mor, nu-s eu ce moare
Ci carnea asta trecătoare

De ce-am mai căuta răspunsuri?

Cineva a ales să le înșire pe toate
ca pe mărgelele unei zeițe uitate

Lumina Învierii
poem de Paște

Paște sfânt și luminat,

Vinerea noastră este neagră mereu,
Fiindcă Îl răstignim pe Dumnezeu.

Nu cu piroane — ci cu uitare,

Dimineața de Paște vine liniștit,
Ca o șoaptă pe care aproape n-o auzi,
Dar o simți.

Este Miercurea Mare a nelegiurii,
Doamne, câtă trădare-i într-ale tale oşti!
Oare ce ai amestecat în lutul zidirii
De ţi-au ieşit așa meschini şi proşti?

Este Săptămâna Mare,
Cu toții ne pregătim
Să luăm Crucea în spinare,
Golgota s-o biruim.

Sus inima întruna
La tine nu privi
Ți se va da cununa
Dacă vei birui

Calea
...
Nu întreb de va fi bine, nu vreau să știu mai devreme
Ce mi-a rezervat destinul pe cale de consecință,

Fă-mă Doamne!

Fă-mă Doamne răbdător, fă-mă Doamne rezistent, să rabd nevăzute funii din lumea ce mă vrea absent, să nu-i consum iarna cărbunii, să nu micesc rația pâinii. Să nu povestesc ce cred, să n-am nimic dar să posed mulțumirea de-a fi gol. Fă-mă Doamne cum am fost, inteligentul cel mai prost, trăitorul printre vise, misterul celor nescrise, consumatorul fără rost prins în închisoarea lumii, mulțumind tainic minciunii că lumea-mi este adăpost pentru nu știu care cost, când eu sunt al tuturor, sau poate al nimănui, dacă nu rămân dator, nu știu cum și nu știu cui!