Poezii despre Credinţă:


  • Între două suflări

    Uneori, ...  viața se îmbracă în rușine și te apucă de gât
    cu tăcerea ei, ...
    Dar vine seara, și cineva îți pune capul pe umăr fără să te întrebe nimic,
    Și rușinea se schimbă în odihnă. ...


    « Ruslan Rabii »
  • capitolul roșu

    eu sunt înger.
    mă scol tiptil, fără vreun sunet
    în amurg de răsărit.
    eu iubesc ziua de mâine


    « Lupu Matei-Filip »
  • Mangaieri

    Așa cum ești,ramai al meu
    Și rabdă în tacere
    Mai ai de dus puținul greu-
    Aceasta ți se cere.


    « SALecsandru »
  • Exodul spre Lumină

    Cei plini de har fiind quintesenta lumii
    Nu se mai lasă-n viață antrenați
    De cei ce pe fundația minciunii
    Clădesc imperii și-ajung împărați


    « SALecsandru »
  • Alpinism ( 1928)

    Pe piscuri goale, fără viaţă,
    Unde nici vulturi nu s’avîntă
    Eu mi-am tîrît povara sfîntă
    A trupului flămînd de viaţă.


    « Ion Pena »
  • Iubesc pe Domnul caci e mare

    Iubesc pe Domnul caci e mare-
    Lucrarea Lui fara hotare
    In cer si pe Pamant se-ntinde
    Vazut si nevazut cuprinde


    « SALecsandru »
  • Rugăciune

    Putere dă-mi să îmi înalț
    Spre Tine,zilnic,gândul
    Să nu m-asemăn cu ceilalți
    Ce i-a robit pământul


    « SALecsandru »
  • Portret

    Sunt doar un rob:am un Stăpân
    Nu-s idolatru de păgân
    La nimenea nu mă închin
    Ci doar la Tatăl cel divin


    « SALecsandru »
  • Drum

    Drum
    Doar ce-mi este necesar, nu ce vreau mi-e destinat, destul cu pofte necurate mi-e abdomenu-mpovărat, căci de respir și-ncarc plămânul cu cel mai pur aer posibil, creierul mi-e mai curat cu oxigenul combustibil. Am trăit destul robit de-a vârstelor nesăbuință, și mai mereu am depășit limita de trebuință, ispitit fiind de pofte și instincte animale, ca în vremurile scurse din perioade cavernale, căci între timp am deschis ochii să pot vedea în adânc, acolo unde viața mea capătă destin de prunc, pentru că pe-a vieții cale se ramifică noi căi, ca-ntr-un vechi castel ce-apare cu zeci și sute de odăi. Fiecare din acestea închipuind o altă lume, unde sufletul renaște însuflețitor de nume. Căci ce este viața oare, nu cumva un simplu rol, căruia îi dă valoare același eu în alt decor? Și așa precum răsare soarele pe alte creste, alt actor va da culoare aceluiași rol din poveste. Același drum îl va străbate fiecare personaj ce-alege cum crede el să-și care viața în bagaj, căci se va trezi oricum peste ani și peste ani cărând pe sfârșit de drum un sac greu cu bolovani, ce-l vor împovăra postum.


    « Nicu Hăloiu »
  • Toți

    Toți
    ...
    Poate că-ntr-o zi, toți ne vom trezi
    Poate, cine știe? Într-o lume vie,


    « Nicu Hăloiu »