Poezii despre Credinţă:

Iar păşesc spre nalte zărI
Suind marele suiS.
Unde duce ştii si tU:
Spre al vietii luminiS

De ce taci Dumnezeul meu?
Pe cer se-aduna norii
Mi-e drumul parcă tot mai greu
Suspin în suflet tot mereu

Iar păşesc spre nalte zărI
Suind marele suiS.
Unde duce ştii si tU:
Spre al vietii luminiS

Aș vrea la piept ca să vă strâng,
Cum cloşca puii-şi strânge,
Să fiu ca florile din crâng,
Mireasmă pentru cei ce plâng,

M-ai întărit în vremea de-ncercare
Şi mi-ai vorbit cu glas duios şi blând...
Din ochi, când îmi curgeau lacrimi, amare,
Cu sufletu-ntristat pân-la mormânt,

Dacǎ nu greşea Adam
Cȃnd sub pom era prea nou,
Eva noastrǎ, tam-nisam,
Ar fi fost doar bibelou.

Iubite Domn, Stăpânul vieții mele,
Vin înaintea Ta cu mulțumire,
Știu că vorbirea mea este săracă,
Dar tot ce spun, să știi că-i din iubire.

Astăzi, acum, doresc să-nalț o rugă
Celui Preasfânt, lui Dumnezeu Yehova,
Să-I mulțumesc pentru întreaga-mi viață
Şi pentru tot ce îmi transmite Slova.

Smulge din mine Tată necredința
Mă ceartă, când cutez să uit.
Să uit că mi-ai salvat cândva ființa...
În brațul Tău puternic m-ai primit.

A mai bătut un anotimp
La poarta vieții mele...
Cad clipele, în boabe seci,
Picioarele-mi aproape reci,