Poezii despre Credinţă:

S-a înserat, se-aud tălăngi departe,
În sat e o tăcere de mormânt,
Doar un lătrat mai rupe bezna nopții
Și frunzele ce freamătă în vânt.

Cândva mă voi regăsi într-o ultimă rugăciune
am să-mi înmoi sufletul umil
în miezul iubirii sfinte
fericită poate

Vreau să transmit cuvintele trecute
Pe foi veline, urme de condei,
Căci nu doresc ca șoapte neștiute,
Să-mi umple cu nimicuri, anii mei.

Mă răscoleşte versul, cu dorinţa
De-a evada din mine, de-a fi scris,
Dar sunt zăgăzuit de neputinţa
De-al îmbrăca în strai de paradis.

Avem copii nemântuiți, Isuse,
Avem părinți ce nu Te-au cunoscut,
Atâția frați ce se-amăgesc pe Cale,
Crezând că le ești pavăză și scut,

La Tronul Tău de îndurare
Îmi plec genunchii.. Inima,
Îţi cere Doamne Sfânt, iertare
Să simtă azi iubirea Ta

Nostalgiile de toamnă, cu mahrama ruginie
Mă-ngrădesc, mă înfăşoară, mă cufundă-n reverie,
Plâng copacii despărțirea, lacrimi-frunze veștejite,
Încolțind în ei bobocul primăverilor dorite.

Mă cheamă doruri depărtate,
La un taifas și tare-aş vrea
Să mă opresc măcar o clipă
Dar în zadar e cazna mea,

De n-ai fi Tu, nici zarea nu ar mai fi senină
Iar florile-n câmpie nu ar avea lumină,
Pădurea n-ar doini, în linistea-nserării
De n-ai fi Tu să umpli cu pace largul zării!

Aş vrea să pot răbda mai mult, să stau docil sub cruce,
Să nu cârtesc, să Te ascult, oricât de greu aş duce.
Să nu întreb mereu: "De ce?", când mult prea grea-i povara
Şi să-Ţi urmez cărările, din zori şi până seara.