Poezii despre Credinţă:

Atinge-Te Doamne de trupul
Ce șade sub daltă și plânge,
Alină durerea și spală
Tot răul, cu apă și sânge,

Eu n-am ce-ţi da...Tu îmi dai Har
Să pot sta în picioare!
În noaptea vieţii îmi eşti far
şi sprijin pe cărare!

La masa sufletului meu
Stăteam doar eu şi Dumnezeu
Şi ne hrăneam cu fericirea
Cu gustul fin din mântuirea

Captiv într-o țară străină, 
Mă-ndrept spre un mâine incert, 
Transform înserarea-n lumină, 
Dar trupu-i aproape inert, 

Când mă gândesc la Adunare, la Casa Ta de închinare,
Încep să plâng, căci Tu, Părinte vorbești în duh, fără cuvinte,
Am pus în fața Ta strigare şi rugăciune cu ardoare,
Să binecuvântezi poporul, să dai Tu Doamne ajutorul,

Întoarce-Ți Tată fața către țară
Și nu lăsa ca legile oculte
Să-nalțe ziduri ca odinioară,
Când omul nu a vrut să mai asculte!

Să vreau să tac, când bat tăcut cărarea,
E mult prea greu, căci grea-i singurătatea,
În monolog, vorbesc, mă cert cu mine,
C-am neglijat făr' să gândesc, cetatea.

Când mă trezesc,mi-e dor de tine
Şi când mă culc,mi-e tare dor.
De când plecat-ai de la mine
Nu mai trăiesc şi nu mai mor.

Nu-i Doamne încă secerișul,
Nu înțeleg, de ce mă cerni?
Nu a căzut din ram frunzișul
Și nici ofranda albei ierni!

Se-avântă calendarul de la start,
Clepsidra nărăvaș împinge-n clanță
Și zboară visuri noi de pe balanță
Lăsând doar amintiri pe- un taler spart.