Poezii despre Credinţă:

Printre norii ca perdeaua
Se zărește soarele,
A plecat demult și neaua,
Clipocesc izvoarele.

Răsună-n zăvoaie cântarea
Şi plaiul îşi tremură lanul,
În spice se-adună savoarea
De pâine dospită. Bâtlanul,

Doamne Îți revarsă harul peste lumea împietrită,
Relevează-le Calvarul și iubirea-Ți infinită,
Dă speranță celor care nu mai au nimic a-Ți cere,
Pune Tată-nviorare și în duhul lor putere!

Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s’avîntă
Eu mi-am tîrît povara sfîntă
A trupului flămînd de viaţă.

Atâți copii adorm flămânzi în lume
căci nu e nimeni să-i întrebe doar:
“-te-ai săturat? mai vrei puțină pâine?
sau poate-un biscuit micuț,măcar...”

Tăcerile vorbesc mai mult decât am crede,
Când sunetele-s moarte și eul dormitează,
Există-n noi ceva, ce-aude tot și vede,
E Duhul din Rusalii, ce-n credincioși lucrează.

Să iei aminte şi să cugeţi, la tot ce te-nconjoară,
Ascultă vântul cum suspină, în crengi de primăvară,
Priveşte florile din luncă şi bobul ce-ncolţeşte,
Te uită pe-ndelete prieten, la tot ce nu vorbeşte.

Pe undele vremii, când sus, când în vale,
Purtăm şalul clipei, mai greu, mai ușor,
Se tânguie carnea în note de jale
Şi gândul se zbate în tainic fior.

Ai deslușit pe trupul meu petale
Din prima vară când ne-am cunoscut
Și le-ai aprins în noapte la icoane
Parfumul lor să țină cât mai mult.

De mușcătura gerului câinos
Scâncește și zăpada sub picioare,
Iar florile de gheață uimitoare
Dau zorilor sărutul dureros.