Poezii despre Credinţă:

(Impuetum est core meum donec requisescat in te-Fer Augustin)

Urc să ajung la Tine
coborând spirala întunecată

Şi chiar Soarele, azi, bate prietenos,
Ne răsfaţă natura, în raiul călduros;
Dimineaţă călduţă, de roşu purpuriu
Şi toţi pomii în floare, orizont auriu.

Privesc spre geamul care-arată
O zi ce-anunță preacurată
Sărbătorire de Florii
Și tot aștept pe cei ce-s vii...

era odată o lună
care începu a pescui
când o rază
când un nor

Ale voastre gânduri, ale noastre înfrângeri,
Zboruri fără aripi, într-un cosmos mut.
Demoni nu suntem, cum n-am fos nici îngeri,
Ci suntem doar oameni, umbre de temut.

Încă un an, aceeași ne înțeleasă Înviere,
Oameni ”curați” în primăveri, din nou.
Nu este loc pentru discuții sau tăcere,
Toți se așteaptă la minuni, lângă cavou.

Doi ochi care veghează într-un apus de soare...
Şi ne-ntrebăm adesea: „Ai cui să fie oare?”
Puţini dintre copiii ce merg pe drumul lor
Privesc în ochii mari... au gândul temător

Mă voi întoarce într-o zi
La casa cu cerdac,
Acolo sunt miresme vii
Şi flori de liliac...

Ieșind pe prispa unui gând răzleț
Ca să-mi întind ideile la soare,
Am fost izbit de valul de culoare
Cu creasta de un verde pădureț.

Un evanghelist mergea zi de zi pe strada sa,
Prin oraș, să-ntrebe omul, de e roditor ca pomul,
Întreba pe fiecare ce-l găsea în preumblare,
Cu vorbire înțeleaptă, dacă e pe calea dreaptă.