Poezii despre Credinţă:

Cât de-nspumată ești la țărmuri, mare
Și cum arunci tu valul furios,
Nostalgic te privesc în depărtare,
Ce lin e totul și cât de frumos!

Pe Domnu-l lăudați
Toți îngerii Lui
Voi soare și lună-l— înălțați
Cântându-i cinste Domnului

Îți simt puterea iubirii
Vibrând într-o mână de lut,
Nici valul nici patima firii
Nu poate zdrobi al ei scut,

Tată drag din cerul sfânt
Vin acum și-ți mulțumesc
Pentru scumpul Tău Cuvânt
Isus— Fiul Tău Ceresc

Domnul meu– Mirele meu

M-am aşezat pe marginea sufletului
să înfloresc lumini din hău
e atât de frig!
doar corbii veghează

S-a-norat și și vântul bate
Peste crengile de nuc
Vine iată de departe
De zi să nu mă apuc

„Toamna se numără bobocii!”
Așa ne-nvață o zicală,
Dar cum ne amăgesc excrocii
Adăugând cifre de fală!

Noroadele cum le-a văzut
Domnul s-a urcat pe munte
Apoi cu drag a început
Să vorbească— ele să asculte

Nu am știut ce drame iscă viața,
(De-aş fi știut Te căutam demult),
Dar azi când norul îmi umbrește fața,
Pricep atâtea, cât pricep de mult!