Ferice de cei cu inima curată

Autor:Ioan Daniel


Adăugat de: Ioan Daniel

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Noroadele cum le-a văzut
Domnul s-a urcat pe munte
Apoi cu drag a început
Să vorbească— ele să asculte

Ferice de cei săraci a spus Isus
C-a lor este împărăția
De cei ce plâng cu duh supus
Căci ei vedea-vor veșnicia

Acei ce iată astăzi plâng
În suflet vor fi mângâiați
Curând veni-va și-a lor rând
Să fie-n suflete-alinați

Ferice de cei flămânzi
Și însetați după neprihănire
Când focul viu Tu îl aprinzi
În râuri pline de iubire

De cei milostivi astăzi ferice
Căci ei de milă avea-vor parte
Și mâinile să le ridice
Putea-vor toți după dreptate

Ferice de cei cu inima curată
Căci ei pe Dumnezeu îl vor vedea
Cum El prin dragoste îi iartă
Dăruindu-le pe veci fericirea

Ferice de cei împăciuitori
Căci vor fi fii ai Lui Dumnezeu
Cei ce vor să fie-mplinitori
De Evanghelie mereu mereu

Ferice de cei prigoniți
Din pricina neprihănirii
Căci ei pe brațe-or fi primiți
De Domnul păcii și-al iubirii

De voi ferice va fi când
În voi ocara va lovi
Și adesea duhul vost” plângând
Disprețul omului va simți

Lucruri rele și neadevărate
De voi atâția o să spună
Dar bucurați-vă c-aveți parte
De ocară— și voi mai pe urmă


Răsplata voastră este mare
În ceruri sus la Dumnezeu
Căci tot așa prin încercare
Prorocii-au suferit mereu

Cuvântul Domnului plana
Atât de scump peste mulțime
Căci Isus Domnu-i învăța
Ca altu asemenea aici— nime

De cei cu inima curată
Ferice dar în veșnicie
Căci iată azi al nostru Tată
La toți ne dă din Pâinea Vie

Voi toți dar care ați ascultat
Privind la Isus prin credință
O nouă cale vi s-a dat
S-aveți de-a pururi biruință

Isus Hristos ne e iubirea
Și harul scump al vieții noi
Prin El trăim neprihănirea
S-ajungem ziua de apoi

O slavă Mirelui ce vine
Isus Hristos și-n veci Mesia
Doar El pe brațe azi ne ține
Și El e pacea— azi bucuria
20 aprilie 2017 cluj


vezi mai multe poezii de: Ioan Daniel


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.